luni, 18 aprilie 2016

FILE DE CRAP CU LIMETE ȘI LEGUME

FILE DE CRAP CU LIMETE ȘI LEGUME



Nou venită în grupul MisteryBoxChallenge, Laura Maria Din, ne-a provocat tare fain ;)
Ingredientele propuse de ea sunt:. Peste (de orice fel);. Legume (la alegere);. Verdeata;. Branzeturi;. Lapte/iaurt;. Smantana (de gatit/pentru frisca);. Oua;. Cocos (nuca/lapte/fulgi);. Fructe de padure; . Vedeta lunii - LIME (limeta). No, n-am reușit să le îmbin din prima rețetă pe toate, dar, am ceva idei în continuare. ;) Deocamadată vă aduc o rețetă clasică, zic eu ;) Spor și poftă bună!

INGREDIENTE:

File de crap 2 bucăți cca. 800 g,
Limete 1 bucată,
Morcov 1 bucată mare,
Praz 1 bucată partea albă,
Ceapă roșie 1 bucată,
 Ardei kapia 1 bucată,
Mărar proaspăt ½ legătură,
Pătrunjel proaspăt ½ legătură,
Ulei de măsline 3-4 linguri,
Sare de mare aromatizată cu cimbru, oregano, rozmarin 2 linguri.
Pentru sos-ul de limete și usturoi:
Usturoi 1 căpățână,
limete 1 bucată,
sare roz 1 linguriță,
iaurt grecesc 2-3 linguri.

MOD DE PREPARARE:


Zarzavaturile și legumele se curăță, se toacă mărunt, apoi se așează într-o tavă termorezistentă, se așează artistic file-ul de pește peste ele, se asezonează de mirodenii, ulei de măsline, felii de limete,  apoi se acoperă cu foaie de pergament, în primă fază, apoi  cu foaie de aluminiu, și se dă la copt în cuptorul preîncins cca. 20 de minute la 150 grade, adică foc minim. 












După timpul de coacere, se descoperă peștele, se mai lasă la copt cca. 5 minute pentru a prinde culoare ;) Apoi se servește alături de legumele coapte și un mujdei a la TataZmeu ;) Usturoi, ulei de măsline, iaurt grecesc și zeamă de limeeettee ;) 






Așa, usturoiul curățat, se pune în mojarul din dotare, se bate  insistent cu sare și ulei de măsline, zeamă de limete, iar la final se stinge cu iaurt grecesc ;) 






Un comentariu:

laulra23 spunea...

Tare bine arata si, cu siguranta, este foarte gustos! Multumesc!!! :*

Trimiteți un comentariu