sâmbătă, 31 octombrie 2015

PROVOCAREA Weekend cu spor

PROVOCAREA  Weekend cu spor

”De ce "Weekend cu spor" ? Pentru ca eu, ca si alte gospodine, cred, simtim ca sambata si duminica, in cele doua zile libere, avem un spor mai mare la gatit, la scris pe blog, la stat prin bucatarie si incercat tot felul de bunatati si retete noi....” Așa începe Ștefania Anastasiu, provocarea ;) 

O nouă lună, o nouă provcare, de data asta Stefania Anastasiu, mai bine zis Stefyharnicuta ;) cu al său minunat blog: http://www.stefyharnicutza.blogspot.ro/2013/12/weekend-cu-spor.html Am intrat în acest grup în urmă cu câteva luni, recunosc, că nu prea m-am ținut de treabă, timpul și anumite evenimente mi-au fost potrivnice L Acum sper că voi face față cu brio provocării;) Am analizat, blog-ul personal, să văd dacaă se încadrează provocării și am ajuns la concluzia, că daaaa, am câteva rețete faine;).

Așa că propun următoarele secțiuni:



Vă aștept cu mare drag la această provocare ;)
 P.S. Luna noiembrie, e o lună specială pentru familia noastră, Zmeișorii sunt născuți în această lună, TataZmeu e Gabriel, iar cununia religioasă tot în această lună o aniversăm ;)  8, 12, 13 si 25 sunt zile aniversare în familia Zmeilor ;) 

CIORBĂ DIN CARNE DE OAIE

CIORBĂ DIN CARNE DE OAIE

Daaa, nu sunt sărbători pascale, nouă ne place carnea de oaie/miel în orice perioadă a anului ;) Sunt mulți cârcotași, ce asociază carnea de oaie/miel doar cu sărbătorile pascale ;) La stână, carnea de oaie se consumă toată perioada anului. Aduc o ciorbiță simplă, aaa, tot așa, unii vor cârcoti, că nu-i ciorbă și supă, că nu e acră;) Nouă ne-a plăcut, iar cei care au dorit-o mai acră, s-au folosit de clasicul oțet sau ardeii iuți oțețiți ;) Spor și poftă bună!  



INGREDIENTE:

Pulpă de oaie cca. 300 g,
Costițe de oaie cca. 300 g,
Ceapă galbenă 1 bucată,
Morcovi 2 bucăți,
Păstârnac 1 bucată,
Pătrunjel rădăcină 1 bucată,
țelină cca. 100 g,
gulie ½ bucată,
sare iodată,
foi de dafin
piper proaspăt măcinat,
verdeață: pătrunjel și leuștean câte ½ legătură,
paste risoni de la Barilla cca 100 g.

MOD DE PREPARARE:


Carnea de oaie se fierbe în apă puțin sărată, cca. 25 de minute, se spumează după nevoie.


 Între timp legumele se curăță, apoi se toacă mărunt. Legumele tocate se călesc cu puțin ulei și zeamă de carne fiartă, cca 5 minute, apoi se adaugă carnea fiartă și supa strecurată, lăsându-se la fiert cca. 30 de minute la foc mic, neacoperit. 




Noutatea acestei ciorbe, ar fi înlocuirea orezul cu paste risoni de la Barilla. Spre finalul fierberii se adaugă pastele risoni și se mai lasă la fiert, cca. 10 minute la foc mediu, neacoperit. Ciorba se servește ca atare, sau acrită cu oțet/smântănă, acompaniată de ardei iute, asezonată cu verdeață. 
Spor și poftă bună. 


TORTELLINI CU BRÂNZĂ, CONPOPIDĂ ȘI BACON

TORTELLINI CU BRÂNZĂ, CONPOPIDĂ ȘI BACON



Inițial am pornit de la rețeta tizei mele, de nume: Adriana Pană, voi o cunoașteți mai bine după Id-ul de Bucătăraș, Satisfyyourcravings, http://www.bucataras.ro/retete/macaroane-cu-branza-si-conopida-73440.html

M-am pliat pe ce ingrediente am avut la îndemână ;) A ieșit o minunăție de budincă, tare sățioasă ;)

INGREDIENTE:

Tortellini cu brânză 250 g,
Conopidă 1 bucată mai micuță cca. 300 g,
Frunze de oregano, busuioc, rozmarin uscate sau proaspete,
ulei de măsline,
cubulețe bacon 250 g,
mini mozzarella 250 g,
pesmet,
ouă 2 bucăți,
smântână 3-4 linguri.

MOD DE PREPARARE:

Conopida se desface buchețele, se spală, apoi se pune la fiert în apă clocotită, puțin sărată, împreună cu pastele tortellini, cca. 6 minute. L-am pus la treabă pe Multicoocker-ul Laurențiu Ionel ;). 


După ce s-au fiert al dente, se scot din apă, se pun într-un vas termorezistent, zdrobindu-se ușor conopida, pentru uniformizare. Bucățelele de bacon se prăjesc ușor, apoi se adaugă peste amestecul de conopidă și paste. 



Se asezonează de mirodenii, apoi se adaugă mingiuțele de mozzarella. Smântâna se bate cu ouăle și cu puțină apă în care au fiert conopida și pastele, apoi se toarnă peste preparatul nostru, încheindu-se cu un strat mărinimos de pesmet. 

Se dă la cuptor, în cuptorul preîncins cca. 15 minute la 200 g. Simplu și gustos. 




Spor și poftă bună!  

miercuri, 28 octombrie 2015

RULOURI DIN CARNE DE VITĂ

RULOURI DIN CARNE DE VITĂ


De mult timp sunt în plan, rulorurile din carne de vită. ;) Mereu am avut o reticență, din cauza Zmeișorilor, ce nu prea sunt prieteni cu carnea de vită, doar la gulyas :D Ei, până la urmă, a fost totul foarte bine, întrebarea Zmeului Mijlociu: doar patru bucăți???? :D Gata cu vorbăria, spor la trabă și poftă bună ;)


INGREDIENTE:

Carne de vită feliată subțire ( snițel de vită) 4 bucăți,
Sare iodată,
Piper proaspăt măcinat,
Muștar clasic 4 linguri,
Sunculiță de porc cu piper 8 felii, cca. 200 g,
Ardei copt din salată 8 felii,
Ulei de măsline,
Scobitori sau cleme pentru rulade,
Vin roșu demise cca. 200 ml

MOD DE PREPARARE:


Feliile de carne preparate, ca pentru snițel, adică feliate cât mai subțire, se asezonează de sare, piper, apoi se ung cu muștar. Se așează pe fiecare bucată de carne asezonată, câte două felii de sunculiță afumată și ardei copt din salată, apoi se rulează, se prind cu scobitori sau cleme speciale pentru rulade. 





Rulorile obținute se așează într-un vas termorezsitent, se stropesc cu puțin ulei de măsline, apoi se dau la cuptor ptr cca. 10 minute pe fiecare parte, apoi se toarnă vinul, se acoperă cu un capac, sau folie de aluminiu și se lasă la gătit cca. 90 de minute la foc mediu, 180 grade, electric.






 Rulorile se servesc fierbinți acompaniate de piure din cartofi și sos de ciuperci, în cazul nostru, dar deobicei cu varză roșie călită și găluște din cartofi, nemțești ;) Spor și poftă bună! 

luni, 26 octombrie 2015

DULCEAȚĂ DE GUTUI

DULCEAȚĂ DE GUTUI



Ei, a venit și vremea gutuilor;) Nu puteam să le ignor. Am tot văzut pe ici, pe colo, că toată lumea apreciază dulceața de gutui cu bucățele, mi-am luat inima în dinți și cu răbdarea din dotare, am dat gata cele 4000 g de gutui. Bineînțeles că am adus ceva îmbunătățiri rețetei clasice;) Super demențială și aromată!

INGREDIENTE:

gutui curățate și tocate mărunt cca. 3000 g,
zahăr tos 1500 g,
mix pentru vin fiert de la Kotany (vanilieghimbir, cuișoare, școrțișoară).

MOD DE PREPARARE:

Gutuile se spală bine de puf, apoi se taie în patru, se curăță de coajă, sămburi și se toacă mărunt. De obicei în rețeta clasică, gutuile mărunțite se stropesc cu zeamă de lămâie pentru a nu se oxida ;) Nu am avut în dotare, nici măcar o sare de lămâie, așa că m-a grăbit ca să nu se schimbe culoarea ;) Într-o oală cu fund dublu, triplu sau un ceaun, se pune un strat de gutui, un strat de zahăr, din nou gutui, alternând pâna ce se consumă ingredientele. 





Apoi se pune la fiert la foc mic, neacoperit cca. 30 de minute. Vreau să vă spun că după primul clocot gutuile au revenit la culoarea inițială (am ascultat sfatul Motanului, să nu mă impacientez :) Spre finalul fierberii, după ce dulceața se încheagă se adaugă mirodeniile, lăsându-se în cca. 5 minute la fiert. Dulceața se pune fierbinte în borcane sterilizate, apoi se lasă la dunst cald, iar a doua zi se depozitează în cămară.


Spor și poftă bună!

duminică, 25 octombrie 2015

DOVLEAC COPT

DOVLEAC COPT



INGREDIENTE:

Dovleac pentru copt cc. 2000 g,
Sare iodată,
Piper proaspăt măcinat,
Cimbru uscat,
Semințe de susan,
Ulei de măsline .

MOD DE PREPARARE:

Dovleacul se taie în două, se curăță de semințe și nervuri, apoi se pune la copt în cuptorul preîncins cca. 60 de minute la 200 grade.




După ce s-a copt, se curăță de coajă, apoi se feliază, se asezonează de sare, piper, cimbru, semințe de susan și ulei de măsline, apoi se pune din nou la copt ptr cca. 20 de minute la 250 g;)



 Se servește ca atare ;) cald sau rece ;) Spor și poftă bună!