vineri, 5 decembrie 2014

PATE DIN FICAT DE PUI – VARIANTA ÎMBUNĂTĂȚITĂ

 PATE DIN FICAT DE PUI – VARIANTA ÎMBUNĂTĂȚITĂ

 INGREDIENTE
 Ficăței de pui  300 g,
Vin alb demisec de Ostrov 100 ml,
Ceapă galbenă 1 bucată mare,
Boia dulce de ardei 1/2 linguriță,
Nucșoară  rasă  1/3 linguriță,
Unt grăsime  60 % 100 gr,
 Sare iodată după gust,
Piper proaspăt măcinat după gust,
Untură de gâscă 2 linguri,
Muștar cu ierburi 2 linguri.

 MOD DE PREPARARE REȚETĂ:
Ficățeii spălați și curățați de eventualele vinișoare verzui L, se pun la gătit într-un vas cu nonaderent, cu grăsimea de gâscă ( dacă nu aveți puteți folosi unt grasime 60%), la foc iute, neacoperit, cca 2-3 minute. După ce s-au albit ficățeii, se adaugă ceapa tocată mărunt, lăsându-se încă vreo 2 minute la gătit. 

Apoi se stinge cu vinul și se lasă la gătit, până ce se evaporă vinul, dar atenție să mai rămână puțin sos în vas. Se asezonează de sare, piper, nucșoară, boia și muștar, apoi toată compoziția, se transfer în vasul unui bleneder, sau mixer și se mixează până ce se obține un amestec fin. 



Untul moale se amestecă cu pasta rece, până ce se omogenizează. Se depozitează în casserole de sticlă la rece și se servește pe felii de pâine, acompaniate de castraveți sau ceapă roșie. Spor și poftă bună! ;)




 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu